Hărțuirea și discriminarea la locul de muncă reprezintă probleme reale, cu impact semnificativ asupra angajaților și a climatului organizațional. Legislația din România interzice categoric aceste fenomene și impune angajatorilor obligația de a lua măsuri concrete pentru prevenirea și sancționarea oricăror acte de hărțuire morală și discriminare. Obligațiile Angajatorului Conform art. 2 alin. (55) din Ordonanța 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, angajatorii sunt obligați să implementeze măsuri eficiente pentru prevenirea hărțuirii morale la locul de muncă, inclusiv prin prevederi specifice în regulamentul intern, care să stabilească sancțiuni disciplinare pentru angajații care se fac vinovați de astfel de comportamente. Definirea Hărțuirii și Discriminării Legislația muncii oferă o definiție clară pentru aceste concepte: • Discriminare directă: orice act sau faptă care exclude, restricționează sau dezavantajează un angajat pe baza unui criteriu interzis de lege (art. 5 din Codul Muncii, modificat prin Legea 151/2020). • Discriminare indirectă: orice prevedere, acțiune sau practică aparent neutră care, în fapt, creează un dezavantaj pentru anumite persoane, fără o justificare obiectivă. • Hărțuire: orice comportament nedorit care are ca efect crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator pentru un angajat. • Hărțuire morală la locul de muncă: comportament sistematic care afectează demnitatea și integritatea fizică sau mentală a unui angajat, punând în pericol activitatea acestuia. Cadrul Legal Aplicabil Pentru reglementarea acestor fenomene, există mai multe acte normative relevante: • Codul Muncii (art. 5 și art. 6 alin. 3) interzice discriminarea pe criterii de sex și impune egalitate de tratament între angajați. • Ordonanța 137/2000 reglementează interzicerea hărțuirii și discriminării în domeniul muncii. • Legea 202/2002 asigură egalitatea de șanse între femei și bărbați și detaliază măsurile pe care angajatorii trebuie să le adopte. • Codul Penal (art. 223) prevede sancțiuni pentru hărțuirea sexuală, care pot include amenzi sau închisoare de până la un an. Tipuri de Hărțuire la Locul de Muncă
- Hărțuirea morală: o Comportament agresiv sau ostil; o Comentarii verbale sau gesturi ofensatoare; o Crearea unui climat tensionat prin supraveghere excesivă; o Izolarea sau marginalizarea angajaților.
- Hărțuirea sexuală: o Comportament nedorit cu conotație sexuală (fizic, verbal sau nonverbal); o Crearea unui mediu intimidant, umilitor sau ostil. Răspunderea Angajatorului și Măsuri de Prevenire Angajatorul are obligația de a implementa politici clare pentru combaterea acestor fenomene, inclusiv: • Introducerea în regulamentul intern a unor sancțiuni disciplinare pentru hărțuire și discriminare; • Informarea constantă a angajaților cu privire la drepturile lor; • Crearea unor mecanisme eficiente de raportare și investigare a reclamațiilor; • Colaborarea cu autoritățile și instituțiile abilitate pentru aplicarea legislației. Drepturile Angajaților și Protecția Acestora Conform art. 2 alin. (5³) din Ordonanța 137/2000, fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de hărțuire morală. În plus: • Angajatorii nu au voie să sancționeze pe cei care denunță astfel de fapte; • Angajații victime pot folosi orice mijloace de probă pentru a-și susține plângerile; • Sarcina probei revine angajatorului (art. 2 alin. (5⁷) din O.G. 137/2000). Concluzie Prevenirea și combaterea hărțuirii și discriminării sunt esențiale pentru un mediu de lucru sigur și echitabil. Angajatorii au responsabilitatea legală și morală de a lua măsuri eficiente, iar angajații trebuie să fie informați și sprijiniți în situațiile de abuz. Respectarea legislației nu este doar o obligație, ci și o condiție esențială pentru un climat organizațional bazat pe respect, egalitate și profesionalism.